Fără ei, sportul va fi mult mai sărac!** Joe Frazier, Socrates sau Marco Simoncelli au îndurerat omenirea în 2011

Fără ei, sportul va fi mult mai sărac!** Joe Frazier, Socrates sau Marco Simoncelli au îndurerat omenirea în 2011
  • Publicat:
  • Actualizat:

Anul 2011 a fost marcat de dispariția a doi campioni de legendă, americanul Joe Frazier, 67 de ani, primul pugilist care l-a învins pe Muhammad Ali în 1971, și spaniolul Severiano Ballesteros, 54 de ani, considerat cel mai bun jucător de golf european din istorie.

Lumea sportului i-a plâns și pe legendarul halterofil sovietic Vassili Alexeiev, 69 de ani, omul a 80 de recorduri mondiale, și pe fotbalistul brazilian Socrates, 57 de ani.

Decesele italianului Marco Simoncelli, 24 de ani, campion mondial la 250 cc, al englezului Dan Wheldon, 33 de ani, dublu câștigător la cursa de 500 de mile de la Indianapolis la automobilism, și al rutierului belgian Wouter Weylandt, 26 de ani, victima unei căzături la Turul Italiei, au reamintit de pericolele competiției.

IANUARIE
14: Ciclism. Peter Post, fost rutier și director sportiv olandez moare la 77 de ani. Câștigător al cursei Paris-Roubaix în 1964, Post a câștigat 65 de etape de Șase Zile. El a fost director sportiv pentru Joop Zoetemelk, învingător la Turul Franței în 1980, dar și pentru Jan Raas, Hennie Kuiper, Peter Winnen, Henk Lubberding, Gerrie Knetemann, Steven Rooks ou encore Gert-Jan Theunisse.

FEBRUARIE
21: Fotbal. Fostul fundaș Jean Baeza moare la vârsta de 68 de ani. El a jucat la echipele Lyon, Cannes, AS Monaco și Steaua Roșie Belgrad. Baeza avea opt selecții în naționala Franței, în perioada 1967 -1968.

MARTIE
21: Fotbal. Ladislav Novak, finalist al Cupei Moniale din 1962 cu Cehoslovacia contra Braziliei, fost căpitan al echipei, a dispărut la 79 de ani. Fost fundaș la Dukla Praga, antrenor al echipei naționale în 1971-72, el avea 75 de selecții.
Gimnastică. Decesul lui Nikolaï Andrianov, septuplu campion olmpic, la 58 de ani, din cauza maladiei Parkinson. Andrianov a obținut 15 medalii la JO, în perioada 1972 – 1980.
26: Fotbal. Frantisek Havranek, fost selecționer al echipei Cehoslovaciei, se stinge la 87 de ani. Antrenor al selecționatei olimpice medalită cu aur la JO de la Moscova din 1980, el a condus echipa națională în perioada 1982-1984.
31: Judo. sportiva din Austria, Claudia Heill, 29 de ani, medaliată cu argint la categoria 63 kg la JO de la Atena, moare la Viena după ce cade de la etajul șase al unui imobil, poliția spunând că este vorba de sinucidere.

APRILIE
10: Fotbal. Fostul atacant Ernest Vaast moare la 88 de ani. El a câștigat de două ori Cupa Franței (1945 și 49) cu Racing CF.
19: Atletism. Norvegianca Grete Waitz, de 9 ori câștigătoare a maratonului de la New York, între 1978 și 1988, moare din cauza unui cancer la 57 de ani. Campioană mondială la maraton în 1983, ea a obținut o medalie de argint la JO de la Los Angeles în 1984, două succese la maratonul de la Londra (1983, 86) și cinci titluri de campioană mondială la cros.
29: Haltere. Dublu campion olimpic și cvintuplu campion mondial, polonezul Waldemar Baszanowski murea la 75 de ani. Baszanowski câștigase titlul olimpic la categoria ușoară, la Tokyo (1964) și Mexico (1968).

MAI
7: Golf. Severiano Ballesteros moare la 54 de ani de insuficiență respiratorie în casa sa din Pedrena, la trei ani după ce fusese operat de o tumoare pe creier. Considerat drept cel mai bun jucător de golf european din istorie, spaniolul a câștigat cinci titluri majore individuale (Openul Marii Britanii 1979, 1984 și 1988, și Masters 1980 șit 1983) și de cinci ori Ryder Cups cu echipa Europei. El se retrăsese în iulie 2007 din cauza unor probleme dorsale.
9: Ciclism. Wouter Weylandt, 26 de ani, este victima unei căzături mortale în etapa a treia a Turului Italiei. Belgianul a căzut 20 de metri, după ce a lovit un zid în coborârea din Passo del Bocco, la 25 de km de sosirea de la Rapallo. Weylandt câștigase o etapă din Vuelta 2008 și una din Giro 2010.
16: Atletism. Kenyanul Samuel Wanjiru, 24 de ani, campion olimpic la maraton la Beijing (2008), moare după ce cade de la etajul doi al locuinței sale din Nyahururu, ca urmare a unei dispute conjugale. Wanjiru era cel mai tânăr rutier care a câștigat patru maratoane majoare (Beijing 2008, Londra 2009 și Chicago 2009, 2010).
23 mai: Ciclism. Xavier Tondo, 32 de ani, moare, zdrobit între mașina sa și poarta unui garaj automat care se închidea, în stațiunea de schi Sierra Nevada, în sudul Spaniei. Spaniolul câștigase Turul Portugaliei în 2007, o etapă din Paris-Nice 2010, o etapă în Turul Cataluniei 2010 și Turul Castilla și Leon 2011.
27: Baschet. Poloneza Malgorzata Dydek moare la 37 de ani, după o criză cardiacă, la Brisbane, unde locuia după ce s-a retras din activitate. Fostul pivot al echipei Poloniei (2,18 m), campioană europeană în 1999, a jucat la Valenciennes (1994-96) și la mai multe cluburi din WNBA (Utah Starzz, San Antonio Silver Stars, Connecticut Sun, Los Angeles Sparks).

IUNIE
5: Fotbal. Fostul internațional (5 selecții) și jucător al echipei Olympique Marseille în perioada 1958 – 1960, Celestin Oliver, moare la 80 de ani. El a făcut parte din echipa Franței a lui Kopa, Fontaine și Piantoni, a treia la Cupa Mondială din 1958, din Suedia. El a jucat pentru Sedan, Angers, Toulon sau Caen înainte de a deveni antrenor.
9: Fotbal. Josip Katalinski, fost fundaș iugoslav (43 selecții), a murit la 63 de ani după o lungă boală. Născut la Sarajevo în 1948, Katalinski și-a început cariera în 1964 la Zeljeznicar. El a marcat 35 de goluri în 125 de meciuri pentru OGC Nice, ultimul său club.
11: Atletism. Christian Collardot, al șaselea la lungime la JO de la Roma în 1960, moare la 78 de ani. Campion al Franței în 1959, el a stabilit un record național anul următor cu o săritură de 7,73 m.
24: Fotbal. Tomislav Ivici, fost antrenor croat, moare la Split, la 77 de ani, din cauza unor probleme cardiace. Campion al Iugoslaviei cu Hajduk Split (1974, 1975, 1979), al Olandei cu Ajax Amsterdam (1977), al Belgiei cu Anderlecht (1981) și al Portugaliei cu FC Porto (1988), el a mai câștigat și Cupa Spaniei cu Atletico Madrid (1991) și Cupa Turciei cu Galatasaray (1985), înainte de a-și încheia cariera la Olympique Marseille în 2001.

IULIE
5: Schi fond. Finlandezul Mika Myllylä, 41 de ani, campion olimpic la 30 km la Nagano (1998), este găsit mort în casa sa. El a câștigat șase medalii olimpice și nouă mondiale. După titlul olimpic și patru titluri mondiale la 10, 30 și 50 km, Mika Myllylä a fost depistat pozitiv cu EPO la CM de la Lahti din 2001 și a fost suspendat doi ani. El s-a retras apoi din activitate.
19: Echitație. Pierre Jonquères d’Oriola, dublu campion olimpic individual la săriturile cu obstacole la diferență de 12 ani, la Helsinki (1952) iar apoi la Tokyo (1964), moare la 91 de ani. El a adus Franței singura medalie de aur la JO de Tokyo, în ultima etapă. El a mai câștigat două medalii olimpice de argint pe echipe, la Tokyo, apoi la Mexico patru ani mai târziu și a fost primul francez care a câștigat proba individuală la Campionatele Mondiale, în 1966 la Buenos Aires.
28: Rugby. Albert Ferrasse, președinte al FFR din 1968 până în 1991, moare în locuința sa, la 93 de ani. Fost jucător și arbitru, el a fost unul din marii artizani ai înființării Cupei Mondiale, în 1987. Campion al Franței și câștigător al Cupei Franței în 1945 cu Agen, el a arbitrat apoi la cel mai înalt nivel internațional.

AUGUST
17: Atletism. Pierre Quinon, 49 ani, primul săritor cu prăjina francez campion olimpic la Los Angeles (1984), se sinucide la Hyères, unde deținea o rotiserie, aruncându-se de la fereastră. Înainte de titlul său olimpic, Quinon a bătut recordul mondial (5,82 m, la 28 august 1983 la Koln). Din cauza accidentărilor, el s-a retras în 1992.

SEPTEMBRIE
7: Hochei pe gheață. Avionul echipei ruse Lokomotiv Iaroslavl se prăbușește la decolare, la Iaroslavl (300 km la nord-est de Moscova). 44 din cei 45 de pasageri mor. Portarul Stefan Liv (30 ani), campion olimpic și mondial în 2006, și mai mulți jucători de renume, precum slovacul Pavol Demitra (36 ani), cehii Josef Vasicek (30 ani), Jan Marek (31 ani) și Karel Rachunek (32 ani) și letonul Karlis Skrastins (37 ani) figurează printre victime.
27: Fotbal. „Chus” Pereda, campion al Europei cu selecționata spaniolă în 1964 și fost selecționer național, dispare la 73 de ani. Pereda, care avea 15 selecții, a jucat cea mai mare parte a carierei la FC Barcelona, dar a trecut și pe la Real Madrid. El a devenit apoi antrenor, conducând echipa Spaniei în 1992.

OCTOMBRIE
14: Atletism. Abdou Seye, medaliat cu bronz la 200 metri la JO de la Roma din 1960, moare la 77 de ani, la Thies, lângă Dakar. Atletul francez de origine senegaleză a fost și campion al Europei la 400 metri. Abdou Sèye, născut în iulie 1934 la Saint-Louis (nordul Senegalului), și-a început cariera în Franța, unde s-a dus în 1954 pentru studii și pentru serviciu militar.
16: Automobilism. Pilotul englez Dan Wheldon, 33 de ani, dublu câștigător al cursei de 500 de mile de la Indianapolis (2005 și 2011), este victima unui accident mortal la Grand Prix-ul de la Las Vegas, ultima etapă a sezonului din Indy Car. Monopostul său a „zburat” și a lovit grilajele de securitate.
23: Motociclism. Italianul Marco Simoncelli, 24 de ani, campion mondial 2008 la 250 cc, moare după o căzătură la cursa de MotoGP din Malaysia. Pilotul oficial Honda, căzut în turul doi, la ieșirea dintr-un viraj, a fost lovit și de americanul Colin Edwards (Yamaha).
31: Fotbal. Fostul atacant ungur Florian Albert, Balon de Aur în 1967, moare la 70 de ani, din cauza unui accident coronarian. El era singurul fotbalist ungur care a câștigat Balonul de Aur. Florian Albert, care nu a jucat decât la un singur club, Ferencvaros Budapesta, a marcat 31 de goluri pentru echipa Ungariei, în perioada 1959 – 1974. Medaliat cu bronz alături de Ungaria la JO de la Roma (1960), el a fost și component al echipei care a ocupat locul trei la Campionetele Europene din 1964.

NOIEMBRIE
8: Fotbal. Fostul atacant rus Valentin Ivanov, campion al Europei cu URSS în 1960, moare la 76 de ani. Ivanov a marcat 26 de goluri în timpul celor 59 de selecții cu echipa națională, alături de care a câștigat un titlu olimpic în 1956, la Melbourne.
Box. Fostul campion mondial la categoria grea Joe Frazier, primul pugilist care l-a învins pe Muhammad Ali, în 1971, la Madison Square Garden din New York, în „meciul secolului”, a murit în urma unui cancer de ficat, la 67 de ani. Campion olimpic al greilor la Tokyo în 1964, la 20 de ani, Frazier și-a început apoi cariera profesionistă. Poreclit „Smokin’ Joe”, el a deținut titlul mondial la categoria grea între 1970 și 1973. Frazier urcă ultima oară în ring în 1981, în fața lui Floyd Cummings, la 37 de ani. Aceasta va fi singura sa remiză din carieră, pentru 32 de victorii, din care 27 prin KO și patru înfrângeri.
25: Haltere. Legendarul halterofil sovietic Vassili Alexeiev, dublu campion olimpic la categoria super-grea (1972, 1976), moare la 69 de ani într-un spital din Munchen. De opt ori campion mondial (din 1970 până în 1977), Alexeiev a rămas neînvins în perioada 1970 – 1978. El a fost primul halterofil care și-a păstrat titlul olimpic, la Montreal în 1976. Alexeiev a stabilit 80 de recorduri mondiale în cariera sa.
27: Fotbal. Gary Speed, selecționerul echipei Țării Galilor, se sinucide la 42 de ani. Speed, internațional în 85 de rânduri și campion al Angliei în 1992, a preluat conducerea naționalei galeze în 2010.

DECEMBRIE
4: Fotbal. Fostul internațional brazilian Socrates, 57 de ani, moare în urma unei infecții intestinale. Fostul idol de la Corinthians, căpitan al Seleçao la CM din 1982 și 1986, a recunoscut că avea probleme cu alcoolul. Fost mijlocaș, licențiat în medicină și poreclit „doctorul”, a jucat la Botafogo (1974-1978), Corinthians (1978-1984) și Fiorentina (1984-1985).
9: Rugby. Bernard Mommejat. Fostul rugbist, cu 25 de selecții, între 1958 și 1963, a murit la 77 de ani, la Toulouse. Triplu câștigător al Turneului celor Cinci Națiuni, el a făcut parte din echipa Franței care a câștigat pentru prima oară în fața Africii de Sud, în 1958.
Mediafax

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×